mai am 5 min de net si ce poti face in 5 min de net. deci am tot citit in reader in ult timp posturi de emigranti si asta e de la inceputul vietii de emigranta, adi zicea ca ii place si acum am recuperat-o de pe acel site:0 so for his pleasure. mie nu prea si chestiile sint oricum un pic mai complicate - nu sint sigura de asta - in fine de fapt chiar putin sint si poate daca le-as fi descris pe ele in loc de complicate miscari psihice de cacat ar fi fost si blogul mai interesant. acum mi-e teama ca e putin too late si daca vine kim probabil totul o sa se schimbe si nici macar nu o sa imi mai amintesc pt ca stim ca eu nu prea tin minte lucruri. din chestia asta tot ce e ¨definitoriu¨si imi vine sa retin e ¨motivul pt care am plecat eu din ro¨dar fata de ce a urmat nici el nu mai are nici un fel de importanta, incet o sa uit si asta etc etc etc
Nume: exit Data: 04.07.2006 - 15:08 eu sint acum intr-o tara straina cistig bani multi si ma simt foarte nefericita. nu are legatura cu libertatea nici cu ideologia de stinga nici cu emigrantii (de care mi-e totusi ingrozitor de mila lately dintr-o mie de motive) nici cu o eventuala superioritate a mea fata de restul lumii care poate ar face ceea ce fac eu cu o oarecare placere (oare?). nu are legatura nici cu faptul ca am facut 26 de ani fara sa-mi dau seama si ca asta mi se pare oribil. nu are legatura nici cu faptul ca nu mai sint in bucurestiromania. in b era la fel, nu puteam gindi mai bine/simti mai safe decit aici, poate doar putin, nu semnificativ oricum. nu am simtit de foarte mult timp ca fac ceea ce trebuie sa fac/ca sint fericita/ca sint eu insami (whatever that..). probabil din adolescenta. nu stiu daca o sa se intimple asta vreodata, cel mai probabil ca nu. nu stiu ce m-ar face fericita/libera/sa ma simt eu insami pe bune. acum citva timp imi imaginam ca asta ar fi o solutie, sa merg in alta parte, intr-un spatiu total strain si sa devin altcineva. ca mi-ar rezolva problemele/ complexele ingrozitoare/ sentimentul ca am ajuns intr-o chestie din care nu pot iesi si in care ma afund tot mai tare pe an ce trece. acum nu mai cred asta. e la fel, perfect egal. exact acelasi sentiment ca sint wrapped in plastic ca traiesc o viata care nu e a mea ca nu pot sa fac nimic in privinta asta oricit as sta pe net orice mailuri care sa imi clarifice situatia as scrie oricite pastile as lua oricite 15 ore as dormi oricit as zimbi la necunoscute pe strada oricit as iesi in oras pina nu mai pot merge oricite avioane ar trece seara foarte jos deasupra blocului meu. e foarte dureros, ma face sa rid. as vrea sa se schimbe ceva si nu cred ca o sa se schimbe nimic ever. as vrea sa existe antidepresivul perfect care sa nu ma faca sa dorm ci doar sa simt lucrurile asa cum trebuie stralucitoare calde. nu exista asa ceva. nimic nu ajuta. cam asta e tot, nu pot sa fiu eu insami nu pot sa traiesc nu pot sa fiu fericita si cred ca e in cea mai mare parte din cauza mea dar nu sint sigura nici de asta. pe scurt: ruxandra 1980
