avioanele

acum pornind de la comentariul lui adi si chiar nu mai vb dupa aia despre asta. acum 6 luni m-am mutat aici, era fix ziua mea, pe avion n-am simtit nimic special doar putin inconfortabil, insa inca difuz, abia cind am ajuns, dupa ce proprietarul willems s-a carat si eu am fumat cit voiam, in fine, inca mai mergea putin, dupa aia am iesit sa-mi iau pasta de dinti si alte si atunci incet-incet si de fapt abia cind m-am intors si am inchis usa am mai stat putin si atunci da a venit toata chestia in totalitatea ei si am plins oribil de urit ca o femeie si am zis ca nu pot si nu pot si mai aveam biletul de intoarcere dar m-am purtat oribil de stupid ca un barbat caruia ii e rusine sa se intoarca de fapt nici macar asta, eram total paralizata, nu puteam nici sa mai ies din casa fiindca era groaznic de cald (doctorul a zis ca nu mi-e bine cind e cald si e chiar normal deci nici un motiv de ingrijorare) si nimeni pe strada duminica in continuu oribil 'duminicile sint totdeauna asa' nu suportam si tot asa o saptamina somn si iar somn. si nici vb sa fiu altcineva, doar eu in momentele cele mai urite si cind mi-e cel mai scirba. si chestiile frumoase (masina lui placebo care a mers in spatele meu vreun minut cu o lumina albastra dxeasupra in liniste, tipa care mi-a bagat eticheta la bluza pe dinauntru, pustii cu tigarile, urita de 14 care a strigat dupa mine dupa 2 zile ca ma cunoaste si eu nu mi-am amintit si ce rau mi-a parut dupa aia, tocilarul care m-a carat cu masina noaptea din bettembourg din nu stiu ce mila) abia acum imi aduc aminte de ele din toate sapt alea de cacat. si dupa aia jobul si tot restul. si dupa aia am inceput sa merg in belgia, apoi si mai departe, mi-am pus net, avioanele zburau foarte jos, in fine a inceput sa prinda culoare. acum nu mai stiu, cind vb cu tzvetelina spun tot timpul ca asta nu e viata, ca sint de fapt un tip in convalescenta dar de fapt incepe din ce in ce mai mult sa fie asta viata chiar daca nu pot inca sa cred. si nu simt nevoia de nimic e adev ca mai beau seara dar nici vb de ceva dramatic, in b era mai dramatic din punctul asta de vedere, uneori am impresia ca reusesc sa gindesc unele lucruri destul de bine dar nimic nu merge suf de departe, poate daca m-as concentra mai mult, dar nu pot si nici nu mai simt chestia asta ca trecind de un anumit prag. nu stiu cit o sa dureze, poate o sa se schimbe tot, poate o sa fiu fericita si 'la sfarsit sa se inchege o salba de zile frumoase si diferite intre ele' poate nu, asta e mai complicat, who cares. iar acum am aflat ca o sa mai stau 3 luni, poate si mai mult, cine stie, eu cred ca da, o sa stau forever pt ca lumea e mica de fapt:) si lucrurile se aranjeaza in mod ciudat de la un mom incolo, trebuie doar sa fii biologic matur si sa accepti lucruri, fara efort. acum mai am 3 sapt si o sa ii vad pe prietenii mei si asta e bine, as vrea sa fie love sick my temperature is high dar nu pot, e doar frumos si atit. cind ma gindesc cum sint sint un om cu ochii inchisi strins si zimbind (stiu ca suna timpit). cred ca inainte eram foarte naspa, adica aveam tot felul de imagini distorsionate, acum e mai bine. nu stiu daca are sens sa ma gindesc la asta. de fapt asta spun tot timpul, 1 nu stiu daca are sens sa ma gindesc la asta si 2 nu vreau sa ma gindesc mai departe. si postul asta de fapt e inutil, nu pot sa explic f bine anumite chestii. sper sa le mai placa de mine cind or sa ma vada, chiar daca nu mai e la fel, de fapt poate in secret as vrea sa mai fie la fel pt un timp, o sa vad.